joi, 30 decembrie 2010

Cea mai mare cladire din lume



Constructorii Turnului Dubai (Burj Dubai) le dau de lucru autorilor Cărţii Recordurilor. După ce a devenit cea mai înaltă clădire din lume în 2007 şi a depăşit şi cea mai înaltă antenă de pe glob, în aprilie a acestui an, în urmă cu o săptămână Burj Dubai a devenit oficial cea mai înaltă construcţie făcută vreodată de om
                                                    
Din vârful Turnului, ce are în prezent circa 688 de metri, poţi admira întregul Dubai, iar dacă atmosfera este propice poţi vedea chiar şi o parte din Iran. Burj Dubai are 160 de etaje şi constructorii adaugă câte un nivel nou pe săptămână. Înălţimea finală este însă secretă. "Poţi număra pe degetele de la o mână persoanele care ştiu la ce înălţime va ajunge clădirea. Tot ce pot spune este că va avea peste 700 de metri", spune Greg Sang, directorul proiectului.

După finalizarea sa, în 2009, Burj Dubai va găzdui până la 35.000 de persoane într-o îmbinare de hoteluri, birouri şi apartamente. Nu vor lipsi restaurantele, sălile de întreţinere sau cluburile de noapte. Etajele nouă până la 37 sunt rezervate unor apartamente de lux aparţinând casei de modă italiene Armani.

La o asemenea înălţime, clădirea este prevăzută cu măsuri de securitate suplimentare. La fiecare 25 de etaje au fost construite camere de refugiu consolidate, cu rezerve proprii de oxigen. În plus, toate scările şi căile de ieşire sunt marcate cu vopsea fosforescentă. Stâlpii de susţinere au fost proiectaţi astfel încât să absoarbă activitatea seismică din zonă, iar fundaţia Turnului ajunge până la 46 de metri adâncime.
Anterior, recordul pentru cea mai înaltă construcţie făcută vreodată a aparţinut unui turn radio ridicat de regimul comunist din Polonia în 1974. Acesta a fost însă dărâmat în 1991.