sâmbătă, 25 decembrie 2010

Ce e Craciunul, ce inseamna el?

Unii spun ca e o sărbătoare oarecare, un prilej de a fi trist sau bucuros. Dacă ai cu cine să o împărtăşesti, te bucuri de ea…o săptămână normală de viaţă cu excepţia a câteva lucruri: colindul şi ceva serbare la biserica…
Pentru altii Crăciunul înseamnă simplu doar să fie acasă cu familia şi cei dragi, să fac pomul de Crăciun şi poate să merga la biserica…
Pentru altii Crăciunul este perioada din an în care sunt supărati că lumea îl promovează
pe Moş Crăciun, Craciunul devenind o sărbătoare prea comercială şi lipsită de semnificaţie…mă identific cu mulţi în acest fel de sentimente….Adevărata semnificaţie a Crăciunului este naşterea Domnului Isus Hristos şi faptul că de atunci Dumnezeu este cu noi.Crăciunul este momentul in care impreună cu cei dragi celebram naşterea Mântuitorului cu bucurie şi pace şi siguranţa că nu suntem singuri pe acest pământ.
Acum mai bine de 2000 de ani noi am primit cel mai valoros cadou de la Dumnezeu cel mai frumos dar: Fiul său, Isus, care a părăsit Cerul şi a primit să se nască într-o iesle, să trăiască pe pământul acesta şi sa moară pentru noi, El, Creatorul Universului… De ce? Pentru că ne-a iubit ! darul lui Dumnezeu, naşterea lui Isus… aceasta este Crăciunul… aceasta e Dragostea!
Sărbătoarea se trăieşte în inima, de acolo trebuie să pornească, nu din atmosferă, nu din tradiţie. Sa cautam să regăsim sensul real al Crăciunului şi să sărbătorim Nasterea Mantuitorului Isus.
E greu să-ţi dai seama ce înseamnă Crăciunul când ţi se pun în faţa ochilor atâtea variante sclipitoare şi golite de vraja lumii noi. Dar fie că vă impodobiţi casele sau nu, fie că respectaţi sau nu tradiţiile, doresc să vă urez să purtaţi în voi, în vasele voastre de lut, lumi necunoscute şi nevăzute de ceilalţi, mai reale decât lumea în care călătorim pentru o vreme.
Crăciunul începe pe tăcute în inima ta. Trăieşte- l cu adevărat!