joi, 30 decembrie 2010

Cea mai mare cladire din lume



Constructorii Turnului Dubai (Burj Dubai) le dau de lucru autorilor Cărţii Recordurilor. După ce a devenit cea mai înaltă clădire din lume în 2007 şi a depăşit şi cea mai înaltă antenă de pe glob, în aprilie a acestui an, în urmă cu o săptămână Burj Dubai a devenit oficial cea mai înaltă construcţie făcută vreodată de om
                                                    
Din vârful Turnului, ce are în prezent circa 688 de metri, poţi admira întregul Dubai, iar dacă atmosfera este propice poţi vedea chiar şi o parte din Iran. Burj Dubai are 160 de etaje şi constructorii adaugă câte un nivel nou pe săptămână. Înălţimea finală este însă secretă. "Poţi număra pe degetele de la o mână persoanele care ştiu la ce înălţime va ajunge clădirea. Tot ce pot spune este că va avea peste 700 de metri", spune Greg Sang, directorul proiectului.

După finalizarea sa, în 2009, Burj Dubai va găzdui până la 35.000 de persoane într-o îmbinare de hoteluri, birouri şi apartamente. Nu vor lipsi restaurantele, sălile de întreţinere sau cluburile de noapte. Etajele nouă până la 37 sunt rezervate unor apartamente de lux aparţinând casei de modă italiene Armani.

La o asemenea înălţime, clădirea este prevăzută cu măsuri de securitate suplimentare. La fiecare 25 de etaje au fost construite camere de refugiu consolidate, cu rezerve proprii de oxigen. În plus, toate scările şi căile de ieşire sunt marcate cu vopsea fosforescentă. Stâlpii de susţinere au fost proiectaţi astfel încât să absoarbă activitatea seismică din zonă, iar fundaţia Turnului ajunge până la 46 de metri adâncime.
Anterior, recordul pentru cea mai înaltă construcţie făcută vreodată a aparţinut unui turn radio ridicat de regimul comunist din Polonia în 1974. Acesta a fost însă dărâmat în 1991.


miercuri, 29 decembrie 2010

Cea mai mare poza din lume.


Cu o susţinere hardware serioasă, o cameră foto compactă poate face minuni. Dar ce se întâmplă când intră în scenă un DSLR de 21 MP , ajutat de un sistem de calcul cu 16 procesoare? Iată ce se întâmplă - se construieşte o imagine panoramică a cărei rezoluţie măsoară nu mai puţin de 26 de Gigapixeli (297.500 x 87.500 pixeli) sau 26 de miliarde de pixeli. Dacă autorul ar face demersurile necesare, ar intra în Cartea Recordurilor cu cea mai mare imagine digitală din lume.
Poza care înfăţişează o mare parte din oraşul Dresden (Germania) este constituită din 1665 de cadre înregistrate pe parcursul a aproape trei ore. Conversia în formatul final a durat patru zile. O asemenea imagine permite vizualizarea a numeroase puncte de interes dintr-un întreg oraş. Noi nu am fi putut încărca pe site fişierul de dimensiuni colosale nici dacă ni s-ar fi oferit pe tavă, în schimb vă recomandăm site-ul oficial unde imaginea poate fi vizualizată în format Flash.

marți, 28 decembrie 2010

Topul celor mai ascultate melodii din 2010.

1.Dj Sava feat. Raluca-I like the trumpet

2.Elena Gheorghe-Disco romancing

3.Narotic Sound-Mamasita

4.Alexandra Stan-Lollipop

5.Inna-Sun is up

6.Connect-R feat. Chris Mayer-Still

7.Heaven-Sexy girl

8.Andra-Abelia

9.Radio Killer-Be free

10.Mossano-Zingarinho

11.Yolanda Be cool-We no speak americano

12.Dj Project-Regrete

13.Andreea Banica-Samba

14.Antonia-Shake it mamma

15.Anda Adam-Cadillac

16.Alex-Don't say it's over

17.Dj Dark feat. Sonny Flame - Jump up

18.Sun Rise feat. Starchild-Lick Shot

19.Deepcentral-Music makes me free

20.Residence Deejay-Lovely smile

luni, 27 decembrie 2010

Cum a fost ales bradul pom de Craciun...






Slide 2
….Cand s-a nascut Isus Hristos in Beethleem, toate fiintele de pe pamant, s-au bucurat si toata lumea din toate partile venea sa-L vada si sa-I aduca frumoase si nenumarate daruri.
Slide 3
Nu departe de staulul unde s-a nascut Issus, erau trei copaci: un palmier, un maslin si un bradut. Pe langa dansii trecea toata lumea care se ducea cu daruri la Issus.
Slide 4
Oamenii se odihneau si vorbeau despre darurile aduse. Copacii auzeau si voiau ca si dansii sa-I duca daruri, dar nu prea aveau ce. Sfatuindu-se intre ei, palmierul spuse:
Slide 5
Eu am sa-I duc in dar cea mai mare si mai frumoasa dintre frunzele mele, ca atunci cand Ii va fi cald, sa Se apere de caldura.
Slide 6
Maslinul atunci numaidecat a spus: - Eu, toate fructele mele am sa le strivesc si le storc si undelemnul cel mai curat si parfumat i-L voi duce, sa-I ung manutele si piciorusele.
Slide 7
Atunci, bradul, cu glas bland, a intrebat: -Dragi prieteni, dar eu ce as putea duce ca dar Copilului Sfant? -Tu nu ai nimic, frunzele tale mici si ascutite ca niste ace, au sa-L intepe pe Micut si fructele tale nu servesc la nimic. Te plangem, dar nu ai nimic frumos si bun.
Slide 8
Auzind aceste vorbe, bradutul nostru, s-a simtit si mai mic decat era si a inceput sa planga N-am nimic frumos si bun de dus in dar…
Slide 9
Un ingeras, care din intamplare zbura prin apropiere, a auzit discutia celor trei copaci, si facandu-i-se mila de bradut, s-a hotarat sa-i vie in ajutor.
Slide 10
Cum era pe inserat, pe cer incepeau sa se aprinda stelele. Ingerasul spuse stelutelor: - Coborati cateva dintre voi pe crengile bradutului de colo, care sta suparat si plange.
Slide 11
Stelutele bune si bucuroase ca pot sa-l ajute pe bradut, iute s-au coborat si s-au agatat de crengile bradutului, facandu-l sa straluceasca.
Slide 12
Micul Issus, din iesle, putu sa-l vada si-n ochisorii Lui se aprinsera lumini de bucurie, iar bradul era fericit ca a putut si el sa duca in dar toata stralucirea lui, stralucire de o clipa, dar nespus de frumoasa.
Slide 13
De atunci, oamenii care cunosteau aceasta poveste, au luat obiceiul ca-n toti anii cand sarbatorim nasterea Domnului Issus, bradul sa fie acel copac ales, impodobit cu stelute, jucarii, sa raspandeasca in jurul lui tuturor acelora care il privesc, numai bucurii…
Slide 14
Iar in mintea si ochisorii vostri, sa se oglindeasca amintirea bradului modest din Bethleem.

duminică, 26 decembrie 2010

Creierul Barbatului versus Creierul Femeii

Cercetatorii americani s-au apucat sa analizeze diferentele dintre creierul barbatului si cel al femeii. Desigur, barbatii au iesit pe plus, iar femeile pe minus.

creier
Doar ca acum oamenii de stiinta nu au mai invocat eternul argument potrivit caruia creierul femeii este mai mic decat cel al barbatului si de-aia mai da rateuri. Cercetatorii au pastrat, insa, esenta, chiar daca acum vorbesc despre structura creierului si modul sau de a functiona.
Ideile misogine ale barbatilor au fost de multe ori argumentate de studiile stiintifice: acestea, in special in secolele trecute, aratau ca femeile gandesc mai lent din cauza dimensiunilor mai reduse ale propriului creier.
Studiile mai recente sunt mai blande cu sexul feminin, insa si acum s-a constatat, in urma unui studiu din 2005, ca zona cortexului stang al femeilor e mai dezvoltata. Veste buna- insa doar daca nu aflam ca acest lucru s-a constatat a exista doar cand participantele la studiu s-au uitat la.....desene animate.
Nu trebuie trase concluzii pripite, asigura cercetatorii. Daca barbatii au intr-adevar creierul mai mare acest lucru nu are nici o legatura cu deciziile pe care acestia le au, in detrimentul femeilor.



Parerea mea: Video de mai sus este facut de o femeie.Fara doar si poate.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Ce e Craciunul, ce inseamna el?

Unii spun ca e o sărbătoare oarecare, un prilej de a fi trist sau bucuros. Dacă ai cu cine să o împărtăşesti, te bucuri de ea…o săptămână normală de viaţă cu excepţia a câteva lucruri: colindul şi ceva serbare la biserica…
Pentru altii Crăciunul înseamnă simplu doar să fie acasă cu familia şi cei dragi, să fac pomul de Crăciun şi poate să merga la biserica…
Pentru altii Crăciunul este perioada din an în care sunt supărati că lumea îl promovează
pe Moş Crăciun, Craciunul devenind o sărbătoare prea comercială şi lipsită de semnificaţie…mă identific cu mulţi în acest fel de sentimente….Adevărata semnificaţie a Crăciunului este naşterea Domnului Isus Hristos şi faptul că de atunci Dumnezeu este cu noi.Crăciunul este momentul in care impreună cu cei dragi celebram naşterea Mântuitorului cu bucurie şi pace şi siguranţa că nu suntem singuri pe acest pământ.
Acum mai bine de 2000 de ani noi am primit cel mai valoros cadou de la Dumnezeu cel mai frumos dar: Fiul său, Isus, care a părăsit Cerul şi a primit să se nască într-o iesle, să trăiască pe pământul acesta şi sa moară pentru noi, El, Creatorul Universului… De ce? Pentru că ne-a iubit ! darul lui Dumnezeu, naşterea lui Isus… aceasta este Crăciunul… aceasta e Dragostea!
Sărbătoarea se trăieşte în inima, de acolo trebuie să pornească, nu din atmosferă, nu din tradiţie. Sa cautam să regăsim sensul real al Crăciunului şi să sărbătorim Nasterea Mantuitorului Isus.
E greu să-ţi dai seama ce înseamnă Crăciunul când ţi se pun în faţa ochilor atâtea variante sclipitoare şi golite de vraja lumii noi. Dar fie că vă impodobiţi casele sau nu, fie că respectaţi sau nu tradiţiile, doresc să vă urez să purtaţi în voi, în vasele voastre de lut, lumi necunoscute şi nevăzute de ceilalţi, mai reale decât lumea în care călătorim pentru o vreme.
Crăciunul începe pe tăcute în inima ta. Trăieşte- l cu adevărat!

vineri, 24 decembrie 2010

Mos Craciun s-a nascut in anul 1860.




Cel mai cunoscut personaj legat de sarbatoarea Nasterii Domnului este, fara indoiala, Mos Craciun. El a aparut in secolul al XIX-lea, in forma in care il cunoastem cu totii. 
In 1860, cotidianul american Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, imbracat intr-un costum rosu, ornat cu nasturi negri si cu o curea din piele.

Timp de aproape 30 de ani, emigrantul german Thomas Nast, desenator si caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Mos Craciun si va da mitului principalele sale caracteristici vizuale.

Nast este si cel care a "stabilit" in 1885 ca resedinta lui Mos Craciun se afla la Polul Nord. Aceasta idee a fost preluata anul urmator de scriitorul George P. Webster.

In 1931, Mos Craciun a primit o noua alura printr-o campanie publicitara, desfasurata de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Mos Craciun o burta durdulie, un aer jovial si o atitudine toleranta.

Numele lui Mos Craciun vine din limba daneza 

Mos Craciun este un batran bun si bland, cu barba alba, care aduce daruri copiilor cuminti. Figura sa a fost inspirata de aceea a lui Mos Nicolae, si chiar numele sau american, Santa Claus, este pronuntia engleza a numelui danez al Sfantului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii ii spun Father Christmas, iar francezii il numesc Pere Noel.

In Romania, in timpul regimului comunist, Mos Craciun a devenit "Mos Gerila". Mosul este Santa Oji-San, pentru japonezi, Svaty Mikalas, pentru polonezi, Sinterklaas, pentru olandezi, Sheng Dan Lao Ren, pentru chinezi, Joulupukki, pentru finlandezi - indiferent de numele pe care Mos Craciun il poarta la diferitele popoare, cartierul sau general se afla in dreptul Paralelei 66, in orasul lapon Rovaniemi, din Finlanda (Joulupukki, in limba finlandeza).

Rovaniemi (35 000 locuitori), capitala provinciei finlandeze Laponia (Lappi), este orasul natal al lui Mos Craciun, aflat la poalele Muntelui Ureche.



Ajun fericit!- Va ureaza http://blogul-lui-xutzu.blogspot.com

joi, 23 decembrie 2010

Stiati ca...(despre Craciun)

  • Pentru a putea fi folosit de Craciun, un brad are nevoie sa creasca intre 7 si 10 ani. S-ar putea trage concluzia ca doar cu ocazia Craciunului oamenii taie de 7 - 10 ori mai repede decat poate natura sa se refaca...
  • Craciunul se sarbatoreste pe 25 decembrie pentru ca asa au hotarat oficialitatile Bisericii in secolul patru, din ratiuni teologice si politice, in timpul Sinodului de la Niceea (325).
  • Inainte de asta, lucrurile erau confuze, lumea nestiind cand sa sarbatoreasca Nasterea lui Iisus.
  • Pentru crestini nici nu prezenta importanta, pentru ca adevarata nastere este nasterea cereasca, unica sarbatoare a inceputurilor Bisericii ramanand Pastele - comemorarea rastignirii, mortii si invierii Domnului.
  • X-Mas uneori inlocuieste Christmas. In cultura greaca, X semnifica pe Iisus Hristos. De acolo a venit cuvantul X-Mas, nu pentru ca cineva ar fi vrut sa scoata cuvantul Christ din Christmas, in limba engleza.


  • Renul Rudolph, cel cu nasul rosu, ce conduce sania lui Mos Craciun, a fost creat de Robert L. May, pentru o reclama de sarbatori, si a fost folosit intr-o carte publicata de "Montgomery Ward" in 1939.
  • În Germania s-au făcut primii brazi artificiali de Crăciun. Ei erau făcuţi din pene de gâscă vopsite în verde.Cati brazi sunt taiati in fiecare an de Craciun in intreaga lume? Conform wiki.answers.com, raspunsul este: 34 milioane de brazi taiati anual. Potrivit site-ului chacha.com, ar fi vorba de aproximativ 31 milioane de brazi doar in 2007 (si 17 milioane de brazi artificiali).
  • Desi nu stim cum s-a ajuns la aceste cifre, e clar ca numarul brazilor taiati in fiecare an este foarte mare. Tu ce crezi? Ar trebui sa taiem in continuare brazi de Craciun?







miercuri, 22 decembrie 2010

A fost prins cel mai mare peste de apa dulce din lume.

A fost prins cel mai mare peste de apa dulce din lume
Un pescar britanic a reusit sa prinda cel mai mare peste de apa dulce capturat vreodata cu ajutorul unei undite. “Victima” sa este o femela de pisica de apa dulce thailandeza, avand o greutate re de 350 kilograme.
Ian Welch, pescar profesionist, a avut nevoie de ajutorul a numai putin de 12 persoane pentru a scoate la mal uriasul peste. Welch, care este printre altele si biolog si jurnalist pentru revista Angler’s Mail, se afla in Thailanda in cadrul unui program de identificare si marcare a rechinilor din specia pisicilor de apa dulce thailandeze. Cu acesta ocazie, pescarul in varsta de 45 de ani a observat gigantica silueta de manta a femelei de pisica de apa dulce, care inota nestingherita in apele raului Maeklong. “Socul resimtit atunci cand a inhatat momeala a fost incredibil, credeam ca o sa ma smulga din barca. De fapt, am avut noroc cu colegii mei care m-au prins si m-au tinut in barca, altfel eram aruncat in rau. Inchipuiti-va forta unui peste in greutate de 350 kilograme. In plus, sunt un pescar incapatanat si nu as fi dat drumul unditei pentru nimic in lume” declara Welch.
Dupa o lupta care a durat peste 30 de minute, cei 13 oameni au reusit sa captureze giganticul peste. Grupul pescarilor au reusit sa aseze femela de pisica de apa dulce deasupra unei plase de pescuit, dupa care au transportat-o pe malul raului, pentru a fi asezata intr-o piscina portabila. Acolo i-au fost prelevate mostre ADN, a fost cantarita si masurata. Lungimea sa depaseste 3 metri de la bot la varful cozii, iar latimea este de 2, 30 metri. Spinul sau veninos atasat in coada era lung de circa 70 cm, in consecinta, a trebuit sa fie invelit in mai multe prosoape pentru a se evita accidentele nedorite. Intr-un final, pestele urias a fost eliberat inapoi in apele raului. Specia pisicii de apa dulce thailandeze este ocrotita de lege, fiind pe cale de disparitie din cauza bastinasilor care apreciaza in mod deosebit gustul carnii acestei specii de rechin de apa dulce.




Sursa: Descopera.ro

marți, 21 decembrie 2010

Cel mai urat animal din lume.



Un pui de furnicar nascut recent la gradina zoologica din Detroit este calculat de sute de mii de utilizatori de internet din intreaga lume drept cel mai urat animal pe care l-au vazut. 

Fotografia acestuia este una dintre cele mai trimise imagini prin e-mail, fiind prezenta si in numeroase publicatii din lume. 

Un alt exemplar din "topul uratilor" este unul dintre porcii de la gradina zoologica din Berlin, pe care il puteti "admira" in fotografia de mai jos.




luni, 20 decembrie 2010

Top-provere amuzante romanesti.

  •  Ca romanu' nu-i nici unu', unde-s multi putea fi unu'! 
  •  Fie painea cit de rea, tot ti-o fura cineva. 
  •  Cine NE viziteza ne face ONOARE, cine NU, PLACERE.. 
  •  De urata nu-i frumoasa, da'i desteapta, proasta dracu'.   
  •  Ne nastem goi, uzi si flaminzi. De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc. 
  •  In viata sunt doua cuvinte care deschid multe usi: "trage" si "impinge". 
  •  Omul intelept isi face vara sanie si iarna o pune pe foc. 
  •  Cine fura azi un ou si se lasa prins e bou!!! 
  •  Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau 
  •  Nici o fapta buna nu scapa nepedepsita! 
  •  Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau. 
  •  Daca totul a iesit bine, inseamna ca ai gresit undeva. 
  •  Mama prostilor e mereu gravida... 
  •  Mai bine burtos de la bere decat cocosat de la munca! 
  •  Ce poti face azi lasa pe maine ca poate nu mai e nevoie. 
  •  Nu esti beat cat timp poti sta intins pe jos fara sa te sprijini.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Albumul MJ-Michael: Michael Jackson - Hollywood Tonight

Michael jackson - hollywood tonight





Download: Click here!

vineri, 17 decembrie 2010

Albumul MJ-Michael: Michael Jackson duet with Akon-Hold my hand!



Download : Click aici!

Curiozitati despre caini!+MJ ft Akon-Hold my hand(bonus)


1. In intreaga lume se gasesc cam 400 de milioane de caini.
2. Prima specie domesticita din randul animalelor a fost cainele.
3. Pentru prima data cainele a fost domesticit acum aproximativ 15.000 de ani.
4. Inainte de a fi domesticit caii, indienii nord-americani foloseau ca animale de povara cainii.
5. Este interzis a se apela la operatiile chirurgicale pentru a micsora zgomotul produs de latratul cainelui.
6. Cainele provine din acea ramura a "lupilor gunoieri"(care se hraneau cu hoituri),  iar "lupii vanatori"  sunt in continuare salbatici.
7. Urechea umana percepe sunete din bandele de frecventa 20-70 Hz in timp ce a cainilor din bande de 16 pana la 20 Hz. Totodata, cainii aud sunete de peste 45 kHz in timp ce oamenii sunt limitati la 20 kHz.
8. Cele mai sensibile miscari din aer pot fi detectate de mustatile cainelui.
9. Cele mai frecvent intalnite nume de caini sunt Molly, Sam, Zach sau Maggie, in timp ce campionul absolut este Max.
10. Cercetatorii de la Universitatea din Michigan au ajuns la concluzia ca memoria cainilor nu dureaza mai mult de 5 minute.
11. Cainii pot produce doar aproximativ 10 sunete.
12.  Cainii transpira prin pernitele labutelor.
13. Cainii se orienteaza mai mult dupa miros in alegerea unei mancari datorita  sensibilitatii scazute a papilelor gustative.
14.  Cele mai mici rase de caini folositi pentru vanatoare sunt cei din rasa Basetti care au corpul foarte jos.
15. Patrupedele din rasa chow-chow au limba albastra in timp ce restul cainilor o au roz.

BONUS


joi, 16 decembrie 2010

Te iubesc in toate limbile.



English – I love you.
Afrikaans – Ek het jou lief.
Albanian – Te dua.
Arabic – Ana behebek.
Armenian – Yes kez sirumen.
Bambara – M’bi fe.
Bengali – Ami tomake bhalobashi pronounced: Amee. toe-ma-kee bhalo-bashee) (THX GVamp)!
Belarusian – Ya tabe kahayu.
Bisaya – Nahigugma ako kanimo.
Bulgarian – Obicham te.
Cambodian – Soro lahn nhee ah.
Cantonese Chinese – Ngo oiy ney a.
Catalan – T’estimo.
Cherokee – Tsi ge yu i.
Cheyenne – Ne mohotatse.
Chichewa – Ndimakukonda.
Creol – Mi aime jou.
Croatian – Volim te.
Czech – Miluji te.
Danish – Jeg Elsker Dig.
Dutch – Ik hou van jou.
Elvish – Amin mela lle.
Esperanto – Mi amas vin.
Estonian – Ma armastan sind.
Ethiopian – Afgreki.
Faroese – Eg elski teg.
Farsi – Doset daram.
Filipino – Mahal kita.
Finnish – Mina rakastan sinua.
French – Je t’aime, Je t’adore.
Frisian – Ik h?ld fan dy.
Gaelic – Ta gra agam ort.
Georgian – Mikvarhar.
German – Ich liebe dich.
Greek – S’agapo.
Gujarati – Hoo thunay prem karoo choo.
Hiligaynon – Palangga ko ikaw.
Hawaiian – Aloha Au Ia`oe.
Hebrew – Ani ohevet otekh.
Hiligaynon – Guina higugma ko ikaw.
Hindi – Hum Tumhe Pyar Karte hae.
Hmong – Kuv hlub koj.
Hopi – Nu’ umi unangwa’ta.
Hungarian – Szeretlek.
Icelandic – Eg elska tig.
Ilonggo – Palangga ko ikaw.
Indonesian – Saya cinta padamu.
Inuit – Negligevapse.
Irish – Taim i’ ngra leat.
Italian – Ti amo.
Japanese – Aishiteru.
Kannada – Naanu ninna preetisuttene.
Kapampangan – Kaluguran daka.
Kiswahili – Nakupenda.
Konkani – Tu magel moga cho.
Korean – Sarang Heyo.
Latin – Te amo.
Latvian – Es tevi miilu.
Lebanese – Bahibak.
Lithuanian – Tave myliu.
Luxembourgeois – Ech hun dech g?er.
Macedonian – Te Sakam (Thanks Eden!).
Malay – Saya cintakan mu / Aku cinta padamu.
Malayalam – Njan Ninne Premikunnu.
Mandarin Chinese – Wo ai ni.
Marathi – Me tula prem karto.
Mohawk – Kanbhik.
Moroccan – Ana moajaba bik.
Nahuatl – Ni mits neki.
Navaho – Ayor anosh’ni.
Norwegian – Jeg Elsker Deg.
Pandacan – Syota na kita!
Pangasinan – Inaru Taka.
Papiamento – Mi ta stimabo.
Persian – Doo-set daaram.
Pig Latin – Iay ovlay ouyay.
Polish – Kocham Ciebie.
Portuguese – Eu te amo.
Romanian – Te iubesc.
Russian – Ya tebya liubliu.
Scot Gaelic – Tha gradh agam ort.
Serbian – Volim te.
Setswana – Ke a go rata.
Sindhi – Maa tokhe pyar kendo ahyan.
Sioux – Techihhila.
Slovak – Lu`bim ta.
Slovenian – Ljubim te.
Spanish – Te quiero / Te amo.
Swahili – Ninapenda wewe.
Swedish – Jag alskar dig.
Swiss-German – Ich lieb Di.
Surinam – Mi lobi joe.
Tagalog – Mahal kita.
Taiwanese – Wa ga ei li.
Tahitian – Ua Here Vau Ia Oe.
Tamil – Nan unnai kathalikaraen.
Telugu – Nenu ninnu premistunnanu.
Thai – Phom rak khun.
Turkish – Seni Seviyorum.
Ukrainian – Ya tebe kahayu.
Urdu – mai aap say pyaar karta hoo.
Vietnamese – Anh ye^u em.
Welsh – ‘Rwy’n dy garu di.
Yiddish – Ikh hob dikh.
Yoruba – Mo ni fe.